”Nu este în cultura organizațională să procedăm așa”…

Pe la vârsta de 17 ani ți se spune că trebuie să te decizi ce vrei sa faci în viață. Se pleacă de la premisa că această decizie îți va stabili tot cursul vieții fără niciun drept de apel, vei fi un intelectual și vei avea bani…că doar așa se cade pentru un om educat.

Mă refer desigur la acel moment în care trebuie să alegi ce facultate vei urma. Pentru puțin timp, aproximativ 5 minute, trăiești cu impresia că decizia îți aparține, că a venit momentul în care părerile tale sunt luate în considerare și nu mai ești doar copilul ce trebuie să asculte și să execute cu precizie. Te gândești serios ce ți-ar plăcea să faci și încerci să le spui…

Greșit!! Viitorul tău pare că a fost stabilit dinainte de a te naște. Desigur, una dintre meseriile demne ți vor potrivi și ție. Vorbesc despre: doctor, avocat sau inginer. Altceva nu se va lua în considerare.

Dacă ai proasta inspirație să spui NU, că tu crezi că ți potrivește altceva, vei descoperi că toate rudele, inclusiv părinții îți vor spune pe rând și cu fiecare ocazie că ”nu e de viitor” și că ”vei muri de foame”. Asta ca să nu îți spună că îi faci de râs.

Ei și dacă ai un curaj nebun, după toate aceste încercări de demoralizare, să te duci la ce facultate vrei tu, vei avea norocul ca pentru tot restul vieții tale să nu îți învinuiești părinții pentru facultatea pe care o urmezi. Și cam aici se termina partea cu norocul…

Mândru de tine și dornic de informații noi, mergi la cursuri pentru a afla cât mai multe lucruri interesante. Te gândești că vei fi ca un burete: orice mic detaliu va fi reținut, având o importanță deosebită în viitoare ta carieră. Devii din ce în ce mai convins când la fiecare curs auzi acest lucru. Și crezi…

Cândva pe la o materie, sau  chiar mai multe începi să auzi termenul ”Cultură Organizațională”. Cât este de importantă într-o companie, cum toți membrii se identifică cu principiile și valorile companiei, cum fondatorul companiei(eroul) are un rol deosebit de important în motivare, cum zilele de naștere ale angajaților sunt un eveniment, cum pauza de cafea este un ritual, etc.

Și încă odată crezi. Îți dorești cu ardoare un ”badge” în jurul gâtului că te-ai saturat de atâta pălăvrăgeală la facultate. Tu vrei acțiune!!! Vrei muncă! Vrei carieră!

Și cum timpul trece foarte repede ți-ai și luat ”badge-ul” de la recepție și umbli țanțoș pe culoare. Doar că din secunda doi te lovești de bariere, limite și de veșnica frază ”nu este în cultura organizațională să procedăm așa”.

La început stai și te gândești…poate că oamenii aceștia nu au învățat același lucru ca și tine. Poate nu au înțeles conceptele la fel de bine, luând în considerare că tu ai fost ochi și urechi pentru a nu rata ceva. Încerci chiar să îi contrazici. Te vei lovi de un refuz total și de un zâmbet pe fața lor în momentul în care vor fi puși în situația de a pune în aplicare ceva ce ține de cultura organizațională a companiei. Exact ca niște mici roboței.

Încet, fiecare element  al culturii organizaționale pe care îl considerai important se năruie.

”Prințipurile” și valorile sunt doar în teorie, dar facem mereu trimitere la ele pentru a nu le uita.

Zilele colegilor de naștere sunt un eveniment doar pentru ei pentru că nu avem niciodată timp îndeajuns de mult să îi cunoaștem, astfel că doar ne prefacem că îi pupăm bucuroși și le urăm să fie fericiți. Iar RITUALUL cafelei este menit să fie transfer de bârfe și frustrări.

După un timp renunți la mitul culturii organizaționale. Rămâi cu ”badge-ul”, incidentele și veșnica frază ”nu este în cultura organizațională să procedăm așa”.

 

organizational-culture-at-metisme

 

Share Button

Read More

EDITORIAL: Ce facem duminica aceasta?

De Vasile Constantin

 

goodwp.com_16311E duminică dimineaţă şi, nici nu mijesc bine ochii, că deja îmi apare în faţă griul mohorât al cerului caracteristic acestor perioade, prin dreptunghiul limitat al ferestrei. Unde mai pui că văd şi toţi copacii cheliţi de frig şi vânt, cu 2 – 3 frunzuliţe ruginite rămase agăţate de crengi.

La prima vedere, îmi vine să adorm din nou. Şi pe bună dreptate, după o săptămână aşa obositoare, o zi în care să lenevesc, să dorm mai toată ziua şi să nu mă gândesc la nimic, pare o alegere excelentă. Mai închid ochii câteva minute, încercând parcă să ma sfidez pe mine însumi şi să îi arăt corpului meu că eu îl controlez, că va sta în pat şi se va odihni atât cât vreau.

Degeaba! Obişnuit cu un anumit ritm, parcă nici el, dar nici eu nu găsim drept cea mai bună alegere statul în pat într-o zi de duminică. Aşa că ma ridic uşor, şi, privind în continuare cu ciudă cerul de afară, mă îndrept spre bucătărie. Unde-mi fac o cafea. Deschid şi laptopul între timp: o zi de duminică. Liberă. Atât de multe de făcut, lucruri relaxante. Sunt atâtea lucruri de făcut, acasă, sau în oraşul ăsta cu multiple posibilităţi.

Sorbind din cafea în sufragerie, îmi face cu ochiul de pe noptieră, cartea ce tocmai am început-o zilele trecute în metrou: Plopii din Berlin, de Anne Birkefeldt Radge. Deşi pare genul de carte comercială, în esenţă, ea este bine scrisă, cu personaje extrem de fin conturate şi o poveste spusă cu empatie, despre drama familiilor, de azi şi de ieri, care, destrămate, nu ajung să se reunească decât la decesul unui dintre membri…iar atunci, frustrările reîncep să iasă la iveală. Este o carte de poate fi citită la fel de bine în metrou (deci nu extrem de greu de digerat), dar şi acasă, fiind o alegere numai bună pentru ziua de azi. Şi cred că o oră – două, nu strică să o mai răsfoiesc. Doar vorbim de relaxare în moduri plăcute….

Tot în sufragerie, îmi face cu ochiul si televizorul. Iau telecomanda şi încep să butonez: din păcate, programe în reluare, filme vechi sau ştiri care mai de care mai umflate, în căutare de senzaţional. Concluzia e clară, azi televizorul nu va fi o opţiune.

Încep să caut pe internet, să văd ce aş putea face în oraş. Şi adevărul e că sunt aşa multe evenimente, încât ar fi egoist să le ţin doar pentru mine: poate sunt printre voi persoane interesate.

Azi, la cinema văd că sunt listate în primul rând patru filme:

  • The good lie, un film ce pare interesant, kenio-indian, a cărui descriere sună cam aşa: Mamere şi Theo sunt fiii conducătorului unui sat din sudul Sudanului. Când miliţiile din nord le atacă satul, distrugându-le casele şi omorându-le părinţii, fiul cel mare, Theo, este obligat să-şi asume rolul de lider. El va conduce spre libertate grupul de copii, supravieţuitori ai masacrului, printre care se afla şi sora sa, Abital. Dar ţinuturile ostile prin care vor trece le vor pune din nou viaţa în pericol. Nu sună rău deloc!;

  • Interstellar, un SF cu o poveste deloc nouă, dar pe care îl putem credita prin prezenţa lui Matthew McConaughey în el. Poate omul sfinţeşte locul…sau, în cazul acesta, actorul sfinţeşte filmul.

  • Patimile Mariei, o dramă germană, în care Maria are 14 ani, iar familia ei face parte dintr-o comunitate catolică fundamentalistă. Fata îşi duce viaţa zilnică în lumea modernă, dar inima ei Îi aparţine lui Iisus. Vrea să-L urmeze, să devină o sfântă şi să meargă în Rai – exact ca toţi acei copii fără de păcat de care i s-au spus atâtea. Va reuşi Christian, un băiat întâlnit la şcoală, să-i schimbe planurile?

Parcă pentru mine, aceasta va fi alegerea de azi. Însă, pentru amatorii de comedie, mai am o recomandare:

  • Bărbaţi mişto, o comedie irlandeză (ieşim în sfârşit din tiparele comediilor americane), în care Fionnan este un metrosexual convins şi nu vrea o petrecere a burlacilor. Ruth, viitoarea lui soţie, îl convinge pe cavalerul de onoare să organizeze una şi acesta acceptă, îngrijorat doar că ar trebui să-l ţină departe de eveniment pe sălbaticul frate al lui Ruth, poreclit Maşinăria. Dar nu prea te pui cu Maşinăria şi, după ce le prinde urma, îi aruncă într-o mulţime de aventuri în Irlanda rurală, unde eroii se vor pierde, se vor trezi ţinta gloanţelor şi-a pietrelor şi-şi vor rătăci hainele.

Evident, lista nu se opreste aici, aşa că, de veţi fi interesaţi să faceţi o altă alegere, o puteţi face de aici.

Nici spectacolele de teatru nu lipsesc: La Teatrul Evereiesc, se joacă „în vizită la domnul Green”, cu Virgil Ogăşanu, la TNB – Molto Gand Impressione, cu Magda Catone iar la Teatrul de Comedie, Tartuffe, cu Tudor Chirila şi Adrian Titieni, în vreme ce Opera Naţională a pregătit spectacolul de balet, Corsarul.

La Incubator107, azi după amiază au loc workshop-uri de dezvoltare în carieră, iar petrecerile din seara aceasta nu lipsesc nici ele: Gulaş, pălincă şi distracţii în BEAT bar umanist sau BUBU&Panzatică în Control.

Lista poate continua cu multe alte evenimente. Eu mă opresc aici. Poate v-am dat o sugestie sau pur şi simplu un imbold, să cautaţi ce ar fi mai potrivit pentru voi. Cert e că putem lenevi şi altfel decât să stăm în pat şi să privim cerul mohorât. Sunt atâtea oportunităţi, încât, parcă nici timpul liber nu ne ajunge.

Dar, măcar azi, să ne facem puţim. O duminica reuşită!

Share Button

Read More

Forumul național ONG – un pod care se clatină

             Entuziasmul unui eveniment național

În perioada 16-17 octombrie 2014 am participat la Forumul Național ONG, organizat de CENTRAS (Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale), la MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană.

Am participat cu entuziasm și deschidere, mai ales că mergeam din partea unui ONG mic și nou-înființat, Asociația EDELVAIS, și eram conștientă că la Forum vor fi oameni cu experiență de peste 20 de ani în sectorul neguvernamental.

Din descrierea evenimentului: Dezbaterile propuse invită la o auto-analiză a sectorului asociativ şi a provocărilor cărora trebuie să le facă faţă, precum şi la o dezbatere asupra relaţiei cu autorităţile publice, centrată pe mecanismele de asigurare a transparenţei şi unei colaborări eficiente. Evenimentul va oferi atât posibilitatea de a participa la elaborarea unor planuri de acţiune pentru adresarea unor priorităţi comune, oportunitatea de a interacţiona cu înalţi funcţionari publici, cât şi şansa de a acţiona solidar pentru promovarea intereselor sectorului asociativ.

Încă de la intrarea în sală am constatat că numărul de participanți nu este foarte mare, în jur de 30 de persoane la prima oră a dimineții. Ohh well, m-am gândit că nu toată lumea este matinală și că sigur ONG-iștii urmează să vină, doar este Forumul Național ONG, vor veni reprezentanți ai sectorului din toate domeniile și din toată țara.

Forumul a fost organizat ca structură destul de bine, cu prezentări și sesiune de întrebări dimineața, apoi pe parcursul zilei am avut ateliere, grupe de lucru. Lucrurile păreau chiar promițătoare. Numărul de participanți a mai crescut și el, am înteles de la organizatori că au fost peste 100 de reprezentanți ai ONG-urilor.

             Autoritățile – miniștri, secretari de stat

Au fost prezenți și reprezentanții autorităților, prezenți prin discursuri lungi și fără prea multa substanță, care mai mult s-au lăudat cu realizărilor lor și cu transparența de care ei dau dovadă în raport cu sectorul asociativ… lucru fals în mare parte, altfel un procent covârșitor de oameni din mediul neguvernamental nu s-ar plânge atât despre relația lor cu autoritățiile. Pe lângă asta, reprezentanții autorităților au ținut să ne precizeze cum ei pleacă de la birou la orele 22 sau chiar 4 am. Oare ei știu cum e să stai să scrii proiecte până la 5 am și să fi blocat în hârtii? Poate că și ei știu…Atât de multe deficiențe avem…

Printre delegații de la autorități au fost doi miniștri (Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social și Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene) și doi secretari de stat (Ioana Cazacu și Radu Puchiu), dar și un invitat special, Anne-Marie Chavanon, Preşedinte al Comisiei Democraţie, Coeziune socială şi Provocări Mondiale – Consiliul Europei.

Un aspect interesant a fost afirmația făcută de ministrul Aurelia Cristea: Cu ocazia protestelor … societatea civilă a dovedit că are un discurs coerent și apăsat. Afirmație pe care aleg să nu o comentez din postura mea de protestatar, mai ales că a zis că nu e cazul să venim cu bannerul la Forum (hmmm eu aș fi venit cu portavocea :) )

            Ateliere, dezbateri, concluzii – dar Asumarea?

Delegații Guvernului au plecat, așadar ONG-iștii au trecut la treabă, s-au împărțit în atelierele de lucru. Temele erau largi, diverse si importante:

  • Reconstruirea solidarităţii în sectorul asociativ
  • Capacitatea de advocacy
  • Impactul sectorului neguvernamental
  • Accesul la finanţare
  • Legislaţie şi fiscalitate
  • Democraţie participativă şi drepturile omului
  • Justiţie şi politici anticorupţie
  • Educație, Tineret și Voluntariat
  • Politici, incluziune și economie socială
  • Dezvoltare durabilă şi protecţia mediului
  • Absorbţia fondurilor europene

Am ales să particip la atelierul legat de solidaritatea în mediul asociativ, mi s-a părut cel mai important, mai ales pentru că acolo am simțit lipsa ei și simțeam nevoia să se discute despre această problemă internă (cred că din nou postura mea de protestatar a ales).

Deși am avut un atelier cu un număr mic de participanți, 9-10, am fost productivi și s-a discutat aprig despre problemele pe care le avem la nivel de sector: nu suntem destul de centrați pe nevoile beneficiarilor, lipsa de solidaritate este din cauza orgoliului și a unei competiții pentru finanțare, asocierea se face pe proiecte pentru obținere de finanțare, nu ne cunoaștem suficient între noi, suntem blocați în bula noastră și proiectele noastre.

Participanții la atelier au fost de acord că există o lipsă de solidaritate, de accea am pus pe hârtie beneficiile pe care asocierea ni le poate aduce: experți, cunoștințe diverse, schimbul de resurse, vizibilitate crescută în rândul beneficiarilor, finanțări.

Concluzia a fost că solidaritatea la nivelul sectorului este de dorit, un deziderat, dar cum facem asta concret și cine își asumă a rămas cam în pom. Cea mai bună ideea a fost să avem o plaformă a ONG-urilor unde să putem comunica, ne putem sprijini, ne putem cunoaște. Altă propunere dezbătută a fost ca Forumul Național să fie bianual și finanțat de Guvern, astfel pot avea acces și ONG-urile mici.

Totul a fost prezentat în plen și participanții au votat unde vor să se implice până la anu, ce vor să facă concret. Grupul nostru a primit multe voturi și sper că se va crea un grup de lucru care să crească solidaritatea la nivel de sector. Uniți suntem mai puternici!

Totodată, am participat și la un atelier despre TTIP care a avut rolul de a ne arăta o coaliție de peste 250 de ONG-uri, dar despre TTIP voi scrie un articol separat, întrucât este o temă importantă.

A doua zi a Forumului a fost dedicată externului, relația ONG-urilor cu autoritățile publice, având promisiunea ca și autoritățile vor fi prezente ca partener la masa de discuții.

În cea de a doua zi am participat la atelierul de participare și implicare civică, un aspect foarte important, dar nicio autoritate nu a fost prezentă la atelierul nostru. Atelierul a fost moderat de sociologul Mircea Kivu, au fost puse pe tapet numeroase idei și probleme, dar concluzia a fost că și aici avem nevoie de solidaritate și transparență pentru a produce schimbări reale în societate.

             De ce este Forumul un pod care se clatină?

Concluzia cu privire la Forum este că reprezintă un pas înainte, dar un pas tare mic în raport cu nevoile societății. Organizarea Forumului este necesară, chiar recomandată organizarea a două sesiuni pe an, creșterea participării și implicării altor ONG-uri, atelierele ar trebui mult mai specific organizate și cel mai important este să plecăm de acolo cu o agendă asumată de fiecare dintre noi.

ONG-urile fac multe lucruri, rezolvă multe probleme, ajută mulți oameni, responsabilizeaza politicienii, practic contribuie la rezolvarea problemelor țării.

Cred cu tărie că împreună vom fi mai vizibili și va crește și gradul de participare al altor ONG-uri. Știu cu certitudine că mediul neguvernamental este un pod care face legătura între autorități și cetățeni, dar unul care înca se clatină. ONG-urile fac bine ceea ce fac, dar o pot face mult mai bine!

                                                           Solidaritate, frate!

 

Alina Cărădeanu

 

 

 

Share Button

Read More